WIXLIB

începută şi ai să afli totul la momentul oportun. îmi calc datoria vorbindu-ţi atîtPROCESUL 13de prietenos. Dar sper că nu ne aude nimeni în afară de Franz care, în ciuda instrucţiunilor, se poartă şiel prieteneşte cu dumneata. Dacă şi de-acum înainte o să ai tot atîtanoroc pe cît ai avut cîndţi-au fostnumiţi paznicii, poţi să tragi nădejde.K. vru să se aşeze, dar abia atunci observă că, în afară de scaunul de lîngă fereastră, în toată încăpereanu se mai afla nimic pe care să se poată sta.— Ai să recunoşti mai tîrziu că ţi-am spus numai adevărul, începu Franz şi se îndreptă spre elîmpreună cu celălalt bărbat.Pe K. îl uimi mai ales acesta din urmă, care îl bătu de mai multe ori, prieteneşte, pe umăr. Amîndoipaznicii îi examinară cămaşa de noapte şi-i spuseră că de-acum înainte va trebui să poarte una decalitate mult mai proastă, dar că ei îi vor păstra cu mare grijă atît cămaşa aceasta, cît şi restul lenjeriei,şi că i le vor restitui dacă procesul se va încheia favorabil.— E mai bine să ne dai nouă lucrurile, spuseră ei, căci la magazie se fac mereu fraude si, în afară deasta, acolo, după un anumit timp, lucrurile sint revîndute, fără să se ţină seama dacă procesul s-aterminat sau nu. Şi nu se ştie cît pot dura asemenea procese, mai ales în ultima vreme. Pînă la urmăprimeşti, fireşte, din partea magaziei, contravaloarea lucrurilor, dar te aîegi cu nimica toată, căci lavînzare nu valoarea ofertei hotărăşte preţul, ci valoarea mitei, şi-apoi ştim prea bine, din experienţă, căsumele cuvenite se micşorează şi ele, an de an, tot trecînd dintr-o mînă într-alta.K. abia dacă îi asculta; dreptul de-a mai putea dispune de lucrurile proprii i se părea de micăimportanţă; pentru el era mult mai urgent acum să-şi clarifice situaţia. De faţă cu oamenii aceştia însă,nu putea'nici măcar să-şi adune gîndu-rile ca lumea; pîntecul celui de-al doilea paznic — fiindcă,evident, numai paznici puteau să fie amîndoi — se lipea mereu de el, extrem de prietenos, dar de cumridica privirea întîlnea o faţă uscată şi osoasă, deloc potrivită cu grăsimea trupului, şi înarmată cu unnas mare şi strîmb, care părea că se înţelege, ca o persoană aparte, cu celălalt paznic. Ce fel de oamenierau aceştia ? Despre ce vorbeau ei ? Cărei autorităţi aparţineau ? K. trăia doar într-un statconstituţional. Pretutindeni domnea pacea. Toate legile erau respectate.14 Franz KafkaCine îndrăznea să-l atace în propria lui locuinţă ? Fusese totdeauna înclinat să privească lucrurilefoarte uşuratic, să nu creadă în rău decît dacă se lovea de el şi să nu ia măsuri de prevedere pentruviitor, chiar cînd era ameninţat din toate părţile. în cazul de faţă însă, o asemenea atitudine i se păreanelalocul ei. Nici vorbă, totul putea fi o glumă, o glumă grosolană pusă la cale de colegii de la bancă,din cine ştie ce motive — poate fiindcă azi era ziua lui, ziua cînd împlinea treizeci de ani — asta s-ar fiputut, fireşte; poate că ar fi fost de ajuns doar să le rîdă în nas, într-un anumit fel, paznicilor, ca ei sărîdă împreună cu el; poate că paznicii erau, de fapt, nişte comisionari culeşi de pe stradă, cum de altfelşi păreau să fie; şi totuşi, de data aceasta, chiar din clipa cînd dăduse cu ochii de Franz, K. hotărîse sănu lase din mînă nici cel mai mic atu pe care l-ar fi putut folosi împotriva oamenilor acestora. Puţin îipăsa dacă avea să se spună mai tîrziu că fusese incapabil să înţeleagă o glumă; deşi nu făcea partedintre cei ce culeg învăţăminte din experienţele vieţii, K. îşi amintea că de pe urma unor întîmplăriaparent neînsemnate şi în care, spre deosebire de prietenii lui, se purtase imprudent şi se arătase voitnepăsător faţă de consecinţe, avusese destule de îndurat. Asemenea lucruri nu trebuiau să se maiîntîmple, măcar de data aceasta; dacă era vorba de o comedie, atunci avea să joace şi el. Pentrumoment, era încă liber.— îmi daţi voie, spuse K. şi, strecurîndu-se grăbit printre paznici, intră în camera lui.— Pare înţelegător, îl auzi spunînd pe unul din paznici.De cum se văzu în cameră, K. trase brutal sertarele biroului ; toate se aflau la locul lor în cea mai mareordine; dar emoţia îl împiedica să găsească de la bun început tocmai legitimaţiile pe care le căuta. Pînăla urmă dădu peste un permis de bicicletă şi vru să-l ducă paznicilor, dar, gîndindu-se mai bine, hîrtia ise păru prea neînsemnată şi continuă să caute pînă îşi găsi actul de naştere. Cînd se întoarse în cameravecină, uşa din faţă de deschise şi doamna Grubach dădu să intre. Apariţia ei nu dură însă decît o clipăcăci, zărindu-l pe K., gazda îşi ceru scuze, vădit jenată, şi dispăru închizînd uşa cu cea mai mare grijă.— Intraţi, vă rog!PROCESUL 15Atît apucă să spună K. şi rămase în mijlocul salonului, cu actele în mînă, privind uşa' care nu se maideschise; apelul unuia dintre paznici îl făcu să tresară; paznicii şedeau amîndoi la măsuţa din faţa

ferestrei deschise şi, după cum observă K , îi mîncau micul dejun.— De ce n-a intrat ? întrebă el.— N-are voie, îi răspunse paznicul cel gras. Doar ştii bine că eşti arestat.— De ce-aş fi arestat ? Şi încă în felul acesta !— Iar începi! spuse paznicul şi muie o felie de pîine cu unt în borcănaşul cu miere. La asemeneaîntrebări nu răspundem.— O să fiţi obligaţi să-mi răspundeţi, spuse K. Iată actele mele; arătaţi-'mi-le acum pe ale voastre şi,înainte de toate, mandatul de arestare.— Doamne! Dar neînţelegător mai eşti! se vaită paznicul. Parcă n-ai căuta decît să ne scoţi din sărite,inutil, tocmai pe noi care în clipa de faţă îţi sîntem cei mai apropiaţi dintre oameni.— Aşa e, întări Franz şi, în loc să-şi ducă la gură ceaşca de cafea pe care o ţinea în mînă, îi aruncă luiK. o privire poate foarte semnificativă, dar din care acesta nu înţelese nimic.Apoi, fără să vrea, K. intră într-un dialog al privirilor cu Franz. Pînă la urmă, K. îşi arătă totuşi hîrtiileşi spuse:— Iată-mi actele.— Ce ne interesează pe noi actele dumitale ? strigă paznicul cel gras. Te porţi mai rău ca un copil. Cedoreşti, la urma urmei ? îţi închipui cumva că vei face să ţi se termine mai repede blestematul deproces dacă discuţi cu noi, paznicii, despre legitimaţii şi despre mandate de' arestare? Noi sîntemslujbaşi mărunţi; nu prea ne pricepem la legitimaţii şi nu ne priveşte decît faptul că trebuie să te păzimzece ore pe zi şi că sîntem plătiţi pentru munca noastră. Atîta tot; fireşte, asta nu ne împiedică să nedăm seama că înaltele autorităţi pe care le slujim, înainte de-a emite un mandat se informează precisasupra motivelor arestării şi a persoanei arestate. în privinţa aceasta, orice eroare este exclusă.Autorităţile pe care le reprezentăm, după cîte le ştiu — şi ţine seama că eu nu cunosc decît gradeleinferioare — nu caută delictele populaţiei ci, după cum prevede legea, sînt atrase de delicte16 Franz Kafkaşi ne trimit pe noi, paznicii. Asta este legea. Unde vezi că ar putea fi o eroare ?— Legea asta eu n-o cunosc, spuse K.— Cu atît mai rău pentru dumneata, îi răspunse paznicul.— Sînt sigur că ea nu există decît în capetele voastre, adăugă K.Ar fi vrut să găsească un mijloc de-a pătrunde în gîndurile paznicilor, de-a le întoarce în favoarea lui,sau măcar de-a le înţelege pe deplin. Dar paznicul cel gras înlătură orice explicaţie spunînd doar:— Ai s-o simţi pe pielea dumitale. Franz se amestecă în vorbă :— Vezi, Willem, el recunoaşte că ignoră legea, dar pretinde în acelaşi timp că e nevinovat.— Ai dreptate, spuse celălalt; nu-i chip să-l faci să înţeleagă ceva.K. nu le mai răspunse nimic.„Trebuie oare să mă las şi mai mult tulburat de pălăvrăgelile slujbaşilor acestora mărunţi — fiindcă eiînşişi recunosc că asta suit? se gîndi el. în orice caz, amîndoi discută despre lucruri din care nici unul,nici altul nu pricepe o iotă. Iar suficienta cu care discută nu poate fi explicată decît prin prostie. Cîtevacuvinte schimbate cu un funcţionar de rangul meu au să clarifice situaţia incomparabil mai bine decîtcele mai lungi discuţii cu oamenii ăştia."K. se plimbă de cîteva ori de colo-colo, în spaţiul liber al încăperii şi văzu că bătrîna din faţă tîrîse lafe'reastră un moşneag şi mai bătrîn decît ea, pe care îl ţinea pe după mijloc.K. simţi nevoia să pună capăt comediei acesteia.— Duceţi-mă la superiorul vostru, spuse el.— Cînd o să te cheme, şi numai atunci, îi răspunse paznicul pe care celălalt îl numise Willem. Şiacum, adăugă el, te sfătuiesc să te duci în camera dumitale, să stai liniştit acolo şi să aştepţi ce-o să sehotărască. Nu te lăsa doborît'de frămîntări inutile, ci mai degrabă adună-ţi forţele, căci o să ai marenevoie de ele. E un sfat pe care'ţi-l dăm. Nu te-ai purtat cu noi cum am fi meritat, ba chiar ai uitat că,oricine am fi, sîntem măcar acum, faţă de dumneata, nişte oameni liberi, ceea ce nu e puţin lucru.Totuşi, dacă ai bani, sîntem dispuşi să trimitem sa ţi se aducă micul dejun de la cafeneaua de pestedrum.PROCESUL 17K. rămase o cupă liniştit, fără să le răspundă la propunere. Poate că dacă ar fi încercat să deschidă uşacamerei alăturate sau chiar a vestibulului, cei doi n-ar fi îndrăznit să-l oprească; poate că soluţia cea

mai simplă a întregii probleme ar fi fost să împingă lucrurile cît mai departe.S-ar fi putut însă la fel de bine ca paznicii să-l înşface şi, o dată trîntit la pămînt, ar fi spus adiosuperiorităţii pe care, în anumite privinţe, o mai păstra totuşi asupra lor. De aceea preferă să aşteptesoluţia mai puţin nesigură, pe care desfăşurarea firească a lucrurilor avea s-o aducă neapărat, şi seîntoarse în camera sa fără ca el sau paznicii să mai adauge vreun cuvînt.Acolo, se trînti pe pat şi luă de pe noptieră un măr frumos pe care şi-l pregătise de cu seară pentrumicul dejun. Altceva în afară de măr nu mai avea şi, oricum, după ce muşcă cu poftă îşi dădu seama cămărul era de preferat gustării pe care, din mila paznicilor, ar fi putut s-o capete de la cafeneaua aceeamurdară. Acum se simţea mai bine dispus şi mai sigur pe sine; fireşte, ratase o dimineaţă de lucru, dar,dat fiind postul relativ important pe care îl ocupa la bancă, absenţa avea să-i fie uşor motivată. S-oexplice spunînd adevărul ? Aşa avea de gînd să facă. Iar dacă n-aveau să-l creadă — ceea ce ar fi fostnormal, date fiind împrejurările — putea s-o ia ca martor pe doamna Grubach sau chiar pe cei doibătrîni, care acum probabil că porniseră spre cealaltă fereastră. Privind lucrurile din punctul de vedereal paznicilor, pe K. îl mira cel mai mult faptul că fusese trimis in camera lui şi lăsat singur acolo undeavea la îndemînă atîtea posibilităţi de sinucidere. Totodată, judecind din punctul lui de vedere, seîntreba ce motiv l-ar fi putut determina să se sinucidă. Nu cumva faptul că doi oameni, aflaţi înîncăperea de alături, îi mîncaseră micul dejun ? Sinuciderea în asemenea condiţii i se părea atît deabsurdă încît, chiar dacă ar fi vrut să-şi pună capăt zilelor, l-ar fi împiedicat stupizenia ei. Dacă cei doipaznici n-ar fi fost, vădit, nişte oameni cu mintea atît de mărginită, s-ar fi putut presupune că şi lor, dinaceleaşi motive, nu li se părea deloc primejdios să-l lase singur. N-aveau decît să-l privească, dacăaveau chef. L-ar fi văzut îndreptîndu-se spre dulăpiorul din perete în care îşi păstra sticla cu rachiuvechi si bun, l-ar fi văzut golind un pahar ca să-şi înlocuiască micul dejun, şi apoi umplîndu-şi încăunul ca să-şi facă curaj, dar numai din prudenţă, pentru cazul puţin probabil în care ar fi avut nevoie decuraj.18 Franz Kafkaîn clipa aceea, un glas din camera de alături îl făcu să tresară de spaimă şi să-şi ciocnească dinţii depahar.— Te cheamă inspectorul, îi strigă cineva.Dar numai strigătul îl sperie, strigătul scurt, tăios, cazon, pe care nici în ruptul capului n-ar fi bănuit căar fi în stare să-l scoată paznicul Franz. Ordinul în sine îi făcu plăcere; K. strigă şi el „In sfîrşit!", cu unton de uşurare, închise dulăpidrul din perete' şi porni grăbit spre salon. Acolo dădu peste cei doipaznici care îl goniră imediat înapoi, în camera lui, de parcă lucrul acesta ar fi fost cît se poate defiresc!— Ia te uită ce-i dă prin minte ! strigară ei. Nu cumva ai de gînd să apari în cămaşă, în faţainspectorului ? Pesemne că vrei să ne cotonogească şi pe dumneata, şi pe noi.— Mai lăsaţi-ma dracului! strigă K. pomenindu-se îmbrîncit înapoi,' pînă la dulapul de haine. Dacădaţi bunza peste mine cînd dorm, n-oţi fi vrînd să mă găsiţi în ţinută de gală.— N-avem încotro, spuseră paznicii care, de cîte ori K. ridica tonul, se linişteau şi deveneau aproapetrişti, iar din această cauză el fie'că se'simţea dezorientat, fie că se mai dezmeticea puţin.— Stupid protocol, mai bombăni K.; dar luînd o haină de pe spătarul unui scaun, o ridică o clipă cuamîndouă mîinile şi o ţinu aşa de parcă ar fi vrut să afle părerea paznicilor. Ei clătinară din cap:— Trebuie haină neagră.K. aruncă atunci haina pe jos şi spuse, fără să ştie nici el cum au să-l înţeleagă:— Doar n-are loc dezbaterea principală. Paznicii zîmbiră, dar îşi menţinură pretenţia.— Trebuie neapărat haină neagră.— Dacă asta accelerează lucrurile, n-am nimic împotrivă, declară K.; apoi, deschizînd singur dulapul,răscoli îndelung printre haine, alese cel mai frumos costum negru, o jachetă a cărei croială pe talieaproape că stîrnise vîlvă printre cunoscuţii săi, scoase şi o cămaşa curată, şi începu să se îmbrace cugrijă. In sinea lui, se gîndea chiar că accelerase mersul lucrurilor, făcîndu-i pe paznici să uite că ar fitrebuit să-l oblige să facă baie. Şi-i privi, căutînd să-şi dea seama dacă n-aveau să-i amintească debaie; dar ei, fireşte, erau departe de a se gîndi la asta; în schimb, Willem nu uită să-l trimită pe Franz lainspector pentru a-i raporta că arestatul se îmbracă.PROCESUL 19După ce termină cu îmbrăcatul, K. trebui să treacă prin salon, urmat la un pas de Willem, ca să ajungăîn camera următoare, a cărei uşă cu două canaturi era larg deschisă. în camera aceea, după cum K. ştia

prea bine, locuia de curînd o domnişoară, Biirstner, dactilografă, care pornea de cu zori la lucru şi nuse întorcea decît foarte tîrziu; cu domnişoara Biirstner, K. abia dacă schimbase cîteva cuvinte de salutîn treacăt. Acum, noptiera aflată de obicei la căpătîiul patului fusese împinsă în mijlocul camerei, casă-i servească drept birou inspectorului care se instalase în dosul ei. Inspectorul şedea picior pestepicior şi-şi ţinea un braţ pe spătarul scaunului. într-un colţ al camerei, trei tineri priveau fotografiiledomnişoarei Burstner, prinse pe perete peste o mică rogojină. O bluză albă atîrna pe mînerul ferestreideschise. La fereastra din faţă se aflau cei doi bătrîni, veniţi să vadă; zăceau amîndoi rezemaţi depervaz, dar grupul li se mărise acum; în spatele lor, depăşindu-i cu mult în înălţime, se afla un bărbatcu cămaşa descheiată la piept; bărbatul îşi răsucea cu două degete bărbiţa roşcovană.— Josef K. ? întrebă inspectorul, poate numai ca să atragă asupra sa privirea distrată a lui K.El dădu din cap, afirmativ.— Eşti foarte surprins de cele petrecute în dimineaţa asta, nu-'i aşa ? spuse inspectorul, mutînd cuamîndouă mîinile puţinele lucruri aflate pe noptieră — lumînarea, chibriturile', o carte şi perniţa cu acede cusut — ca si cum ar fi fost nişte unelte neapărat necesare pentru ancheta7.— Fireşte, spuse K. mulţumit că se află în faţa unui om inteligent si că poate, în sfîrşit, să discute cuel despre cele petrecute. Fireşte, sînt surprins, dar n-aş putea spune că sînt foarte surprins.— Nu eşti foarte surprins ? întrebă inspectorul punînd lumînarea la'vechiul ei loc, în mijlocul măsuţei,şi regrupînd celelalte obiecte în jurul ei.— Poate că-mi înţelegeţi greşit sensul cuvintelor, se grăbi să explice K. Vreau să spun. (aici K. seîntrerupse să-şi caute un scaun.) Pot să mă aşez ?— Nu e obiceiul, îi răspunse inspectorul.— Vreau să spun, repetă K. fără să se mai întrerupă, că sînt, fireşte, foarte surprins, dar că atunci cîndte afli de treizeci de ani pe lume şi cînd ai fost nevoit să răzbaţi singur, aşa cum mi s-a intîmplat mie,te imunizezi şi nu iei prea în tragic surprizele. Mai ales pe cea de astăzi.20 Franz Kafka— De ce mai ales pe cea de astăzi ?— Nu vreau să spun că socotesc toată întîmplarea drept o farsă, căci mijloacele folosite pentru ea mise par prea importante. Ca să fie farsă ar însemna să participe fa ea toţi ai casei, plus dumneavoastră,ceea ce ar depăşi limitele unei farse. Nu vreau să spun deci că e o farsă.— Exact, spuse inspectorul, numărînd chibriturile din cutie.— Dar pe de altă parte, continuă K. adresîndu-se tuturor — i-ar n plăcut ca şi cei trei amatori defotografii să se întoarcă spre el şi să-l a'sculte — dar pe de altă parte, mi se pare că e vorba de ceva nuprea grav. Deduc asta din faptul că, deşi sînt acuzat, nu izbutesc să-mi găsesc nici cea mai mică vinăpentru care să pot fi dat în judecată. Dar nici asta n-are importanţă; întrebarea esenţială este de cinesînt acuzat ? Ce autoritate conduce procesul ? Sînteti funcţionari ? Nici unul dintre dumneavoastră nupoartă uniformă, dacă nu cumva numiţi uniformă costumul acesta — şi arătă îmbrăcămintea lui Franz— care e mai degrabă un costum de voiaj. Iată punctele asupra cărora doresc să fiu lămurit şi sîntconvins că după clarificarea lor ne vom putea lua un rămas bun cît se poate de cordial.Inspectorul trînti pe masă cutia de chibrituri.— Te înşeli profund, spuse el. Şi domnii aceştia, şi eu jucăm un rol cu totul secundar în procesuldumitale.' Aproape că nu ştiu nimic despre el. Şi chiar dacă am purta cele mai reglementare uniforme,situaţia dumitale n-ar fi deloc mai bună. N-aş putea să spun că eşti acuzat, sau mai bine zis, nu ştiudacă eşti. Adevărul e că eşti arestat, mai mult nu ştiu. Dacă paznicii ţi-au spus altceva', să ştii că autrăncănit pur şi simplu. Dar deşi nici eu nu-ţi răspund la întrebări, te-aş putea sfătui totuşi să'te gîndeştimai puţin la noi şi la ceea ce-o să ţi se întîmple, şi să te supraveghezi mai mult. Şi-apoi, nu mai tot dazor cu sentimentul dumitale de nevinovăţie, fiindcă strici impresia mai degrabă bună pe care,altminteri, o faci. De asemenea, fii mai reţinut la vorbă; chiar dacă te-ai fi mulţumit să spui doar cîte'vacuvinte, din atitudinea dumitale am fi putut deduce tot ce-ai explicat adineauri şi care, de altfel, nupleda deloc în favoarea dumitale.K. îl privi cu ochi mari. Omul acesta, mai tînăr poate decît el, ii dădea lecţii ca unui şcolar. Era mustratpentru sinceritatea lui. Si nu izbutea să afle nimic nici despre motivul arestării, nici despre autoritateacare emisese mandatul.PROCESUL 21Enervat, K. începu să se plimbe de colo-colo si nimeni nu-l împiedică să facă asta; îşi împinsemanşetele la locul lor, în mîneci, îşi pipăi plastron'ul, îşi trecu degetele prin păr, spuse trecînd pe lîngă

cei trei domni: „E complet absurd" — din care pricină cei trei se întoarseră şi-l priviră atenţi — apoi seopri din nou în fata măsuţei inspectorului.— Procurorui Hasterer îmi e prieten bun, spuse el, pot să-i telefonez ?— Fireşte, spuse inspectorul, deşi nu prea văd ce sens ar avea, dacă tiu cumva ţii să discuţi cu'el vreochestiune particulară.— Ce sens ? strigă K. mai mult uluit decît mîniat. Dar cine sînteţi dumneavoastră care pretindeţi că oconvorbire telefonică să aibă sens şi, în schimb, înscenaţi stupizeniile cele mai lipsite de sens? Enemaipomenit! Mai intîi daţi năvală peste mine, apoi mă ţineţi încercuit şi începeţi demonstraţiile deînaltă şcoală. Ce sens ar avea să-i telefonez unui procuror, cînd mi se spune că sînt arestat ? Bine, nam să telefonez.— Ba da, spuse inspectorul arătînd cu mîna spre vestibul, unde se afla telefonul, te rog să telefonezi.— Nu, nu mai vreau, declară K. îndreptîndu-se spre geam.Peste drum, cei trei spectatori stăteau neclintiţi la fereastra lor şi nu părură tulburaţi decît în clipa cînd"K. veni să-i privească. Bătrînii vrură să se ridice, dar bărbatul care se afla m spatele lor îi linişti.— Avem nişte spectatori grozavi, spuse K. destul de tare şi se întoarse spre inspector, arătînd cudegetul spre fereastră. Ştergeţi-o de acolo ! strigă el apoi.Cei trei se retraseră imediat cu cîtiva paşi; bătrînii încercară chiar să se ascundă în spatele bărbatuluicare îi acoperi cu trupul lui lat şi, judecind după mişcarea buzelor, spuse ceva, de neînţeles din pricinadistanţei. Dar nu dispărură de tot; păreau că aşteptă momentul cîrid vor putea să revină la fereastră fărăsă fie văzuţi.— Oameni agasanţi şi lipsiţi de bun-simţ, spuse K. şi se întoarse cu spatele la ei. Aruncîndu-i o privireinspectorului, i se păru că acesta îi aprobă părerea. Dar se putea prea bine ca el nici să nu-l fi auzitmăcar, căci îşi pusese o mînă pe masă şi părea ocupat să-şi compare lungimea degetelor. Cei doipaznici se aşezaseră'pe un cufăr acoperit cu un covor şi-şi frecau genunchii cu palmele. Cei trei tineriîşi puseseră22 Franz Kafkamîinile în şolduri şi priveau în gol. în cameră domnea o linişte adîncă şi grea ca într-un birou uitat.— Domnilor, spuse K. — şi i se păru o clipă că-i duce pe toţi în spinare — judecînd după atitudineadumneavoastră aş putea conchide că ancheta s-a terminat. Cel mai bun lucru ar fi, cred, să nu ne maigîndim dacă procedeul dumneavoastră a fost sau nu îndreptăţit şi să încheiem toată povestea printr-ostrîngere de mînă paşnică şi reciprocă. Dacă şi dumneavoastră sînteţi de aceeaşi părere, po

Franz Kafka PROCESUL conform variantei din manuscris OPERE XX fl KAFKA) 716281 T16281P* RAO International Publishing Company CUPRINS Notă asupra ediţiei / 7 RAO International Publishing Company S.A. P.O. Box 37-l98 Bucureşti, ROMANIA FRANZ KAFKA Der Procefi Herausgegeben von Malcolm Pasley S. Fischer Verlag GmbH, Frankfurt am Main Traducere .